Gabriela Cristea, schimbare spectaculoasă de look, iar fanii sunt în extaz: “Te-a întinerit enorm”, “Parcă ești Gabriela Spanic”

Gabriela Cristea a cucerit Instagramul cu noul său look. Fosta prezentatoare de la Antena Stars și-a schimbat coafura, iar reacțiile fanilor nu întârzie să apară.

Deși s-a discutat mult despre coafura Denisei Rifai, acum Gabriela Cristea este în centrul atenției. După ce și-a dat demisia de la Antena Stars, Gabriela a decis să facă o schimbare majoră de stil, începând cu părul.

Alegerea sa aduce aminte de coafura Denisei Rifai, mai ales datorită bretonului.

„Din Corbeanca și până în Piața Alba Iulia am făcut 2,5 ore într-un trafic infernal. Așteptam cu nerăbdare să mă văd cu prietena mea de o viață (peste 25 de ani de prietenie). Azi îmi face o schimbare de look… radicală. Am venit cu plocon, ca să fie blândă. Vă arăt mai târziu ce o să-mi facă”, a scris Gabriela Cristea pe Instagram, iar rezultatul a fost admirat de toată lumea.

Gabriela Cristea și tunsoarea anului 2025

Tunsoarea „butterfly” cu breton, una dintre cele mai populare stiluri ale anului 2025, îi vine de minune Gabrielei, punându-i în evidență trăsăturile feței. După ce a postat imaginile pe social media, fanii au copleșit-o cu aprecieri:

„Woooow!!!! Superbăăăă!!! Ce bine îți stăăăă, îmi place mult!”, i-a scris Paula Chirilă, iar soțul ei, Tavi Clonda, i-a trimis un mesaj plin de emoție, folosind emoji-uri de admirație. Printre alte comentarii se numără: „Te-a întinerit maxim”, „Gabriela Spanic. Mi-ați amintit de ea. Sunteți superbă”, „Wow, ce schimbare tinerescă, ce look fresh!”.

Reacția entuziastă a lui Tavi Clonda

Cea mai surprinzătoare reacție a venit chiar de la Tavi Clonda, soțul Gabrielei: „Băi șoc și groază. Vă arăt ceva acum bombă. Băi bombă! Stați cu mine. Întorc camera acuma. Așa ceva… măi iubire, așa ceva?

Hai să vă arăt și vouă și după aia vă mai zic ceva. Vai ce frumușică ești, măi gălușcă. E doar șoc da, șoc, șoc, șoc. Vai, ce frumoasă ești”, a spus el într-un clip video postat pe rețelele sociale.

Mesajul Gabrielei pentru fani

„Dragilor, voiam să vă mulțumesc pentru toate mesajele primite din partea voastră despre schimbarea mea de look. Mă bucur mult că vă place și promit că mă străduiesc să modelez bretonul butterfly cât mai des. Azi sunt pe genul relaxată acasă!”, a încheiat Gabriela Cristea.