Adi de la Valcea a creat un video pe pagina personală de YotuTube prin care pune la îndoială isteria creată de pandemia COVID-19. Adi de la Vâlcea a stârnit sute de comentarii după imaginile video postate pe Youtube în care vorbește despre „situații cunoscute personal” în care familiilor celor decedați din cauza unor probleme de sănătate li s-au sugerat să fie de acord ca în foaia de deces ca motiv să fie trecut COVID-19.
„Știți că am fost printre primii care au intrat în carantină, dar am auzit niște lucruri care mi-au creat mari îndoieli și nu știu ce să mai cred. O fină de a mea, de exemplu, s-a dus la medic și când să intre în salon – ea cu mască, iar doctora cu nimic – a sărit să o pupe. „Doamna doctor, dar nu ne protejăm, nu nimic?” Stai liniștită, nu e niciun virus, dar nu putem noi să spunem mai multe.
Altcineva s-a dus în București, la un doctor destul de cunoscut. La fel, el cu mască, doctorul fără nicio mască. Dialogul la fel. Stai, mă liniștit, nu e niciun virus. Deci, două cazuri. Uite, cineva de la noi de la Vâlcea, a luat coronavirus. A fost în Anglia și acum e tot la Matei Balș. A spus că a fost ca o răceală și nu i s-a dat nimic la mână, cum ți se dau fișe la spital. Bărbatul ei a stat în casă, nu a venit nimeni să îl întrebe pe unde a fost și s-a vindecat singur în casă. Era evident că are și el
coronavirus. Când prietena i-a spus de soțul ei, medicul i-a spus să ia paracetamol și îi trece. Ce mă intrigă, cum a fost și cazul bărbatului de la MAI, nu a venit nimeni să îl întrebe. M-au pus pe gânduri rău de tot. Nu vă spun să ieșiți din casă, Doamne ferește. Și eu voi sta în casă. Cuiva i-a murit un părinte și doctorii i-au spus dacă vrei o să spunem că a murit de coronavirus și o să iei bani mai mulți. Nu vi se pare ciudat că toți mor de coronavirus. Ați mai auzit că se mai moare și de altceva? Toți mor de coronavirus.
Ce vă spun sunt lucruri verificate.
L-au găsit pe tatăl unui prieten mort în casă, avea trei săptămâni de când murise. Când a venit poliția și cei în măsură, a murit de coronavirus. Prietenul meu s-a certat cu ei: Domne, era bolnav de cancer. Toți trec că a murit de Coronavirus. Știți că am fost printre primii care au stat în carantină, am fost indignat când oamenii s-au dus la grătare.
Adi de la Vâlcea a cântat în mijlocul a 1.500 de femei la un spectacol organizat de Ziua femeii, înainte ca în România să se declanșeze starea de urgență provocată de pandemia de coronavirus. După aceea, văzând amploarea infectărilor, manelistul s-a autoizolat la domiciliu, unde se joacă pe calculator, alături de fiul său, în timp ce soția face curățenie”, a spus Adi de la Vâlcea. Adi de la
Vâcea a intrat în carantină imediat cum au fost anunțate regulile dure, însă la fel de adevărat este că înainte să recurgă la acest gest, a cântat în mijlocul a 1500 de persoane.
Pe 16 martie, România a intrat în stare de urgență din cauza pandemiei de coronavirus. Miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat, într-o declarație de presă, că activitatea de
servire și consum în restaurante, hoteluri, cafenele și localuri publice va fi suspendată. Este vorba de activitatea de servire şi consum a produselor alimentare şi a produselor alcoolice şi nealcoolice, derulată de localuri, cafenele şi alte localuri, în staţiile din interior sau exterior.
Ministrul a mai anunțat că se suspendă suspendarea tuturor activităţilor culturale, ştiinţifice, religoase, sportive, balneare, de îngrijire personală, realizate în spaţii închise.Se interzice desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participare a peste 100 de persoane în spaţii deschise. În cazul evenimentelor care reunesc sub 100 de persoane, distanţa între participanţi trebuie să fie de peste un metru. De asemenea, se suspendă toate zboruile către şi dinspre Spania, pentru 14 zile, din 18 martie, ora 18.00.
“Stau in casa si joc World of tanks,Alex joaca Fifa,Cris dezinfecteaza orice continuu:)a 9 a zi,ma plictisesc?o daa,dar sunt sanatos.nu pot sa mai merg la concerte?daaaa,dar mai bine fara si sanatos,o sa ma ingras,sigur da,dar mai bine gras si sanatos,nu vreau sa mi imbolnavesc familia sau pe voi,pe 7 si 8.martie,am facut peste 1500 de poze,am cantat in mijlocul a peste 1500 de
doamne,ne am autoizolat atat eu cat si familia mea.multumesc Domnului ca nu avem nimic ,dar cu toti trebuie sa fim responsabili si sa stam in casa sa invingem virusul asta. Va astept sa jucam impreuna World of tanks.incep sa devin bun de tot”, a postat Adi de la Vâlcea.