Cunoscutul medic Monica Pop lansează o serie de acuzații grave la adresa celor care au gestionat criza Covid-19 în țara noastră și spune că vor trebui să dea socoteală pentru ceea ce s-a întâmplat în unitățile sanitare.
Monica Pop, acuzații grave la adresa celor care au gestionat criza Covid-19: ”Vor răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat în spitale”
După pandemia de coronavirus, care încă nu s-a încheiat, o nouă pandemie, dar de acuzații la adresa autorităților care au gestionat această criză, bate la ușă în România.
O voce cunoscută din zona sanitară, Monica Pop, unul dintre cei mai cunoscuți medici oftalmologi din România, își arată indignarea față de modul în care cei din Sănătate au gestionat lucrurile.
”S-au întâmplat lucruri nemaipomenite pentru care sper din suflet să răspundă cineva pentru că a pierde viața unui om care ar fi putut fi salvat e ceva impardonabil. Eu aș vrea tare mult ca cei care conduc lucrurile să-și asume pentru că, încă o dată vă spun, vine vremea când vor trebui să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în spitale.
Și am fost convinsă că se va întâmpla așa, o avalanșă de pacienți, însă cum rezolvăm problema celor care și-au pierdut viața?” a comentat prof. univ. dr. Monica Pop, într-o intervenție telefonică la emisiunea Medika Special.
Monica Pop oferă exemplul unui pacient mort pe holurile unui spital
Monica Pop își susține acuzațiile printr-un exemplu concludent. Ea a prezentat cazul unui cetățean care a murit pe holurile unui spital din București, în timp ce aștepta să fie consultat de un specialist.
”M-a impresionat o tânără care spunea că s-a dus la Spitalul Pantelimon daca țin eu minte cu soțul și i-au spus că nu poate să-l vadă până nu i se face test COVID și până a venit rezultatul el a murit, a făcut infarct, 34 de ani. Este a nu știu câta situație de genul acesta!”. spune medicul pentru sursa citată.
Medicul din Capitală spune că a semnalat Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților toate aceste situații. Președintele forului, Vasile Barbu, a anunțat că va depune o plângere penală. Plângerea va fi depusă la Parchetul General împreună cu prezentarea punctuală a fiecărui caz soldat cu pierderea unei vieți. scrie fanatik