UN BĂRBAT A INTRAT ÎN BANCĂ ȘI A CERUT UN ÎMPRUMUT DE 5.000 DE LIRE, OFERIND DREPT GARANȚIE UN ROLLS ROYCE DE UN SFERT DE MILION! BANCHERII AU RĂMAS ȘOCAȚI CÂND AU AFLAT CINE ERA

O poveste incredibilă s-a viralizat pe rețelele de socializare. Un bărbat de origine indiană pe nume Reuben Singh s-ar fi dus la o bancă din Londra pentru a lua împrumut 5.000 de lire

sterline. Indianul i-ar fi spus bancherului că pleacă într-o călătorie de afaceri în Europa. Pentru a obține împrumutul, Reuben Singh ar fi fost informat că trebuie să garanteze un obiect de valoare. Bărbatul i-ar fi dat bancherul cheile mașinii lui, un Rolls Royce care costă un sfert de

milion de lire sterline. „Mașina este parcată pe strada din fața băncii. Am toate actele necesare”, i-a spus Reuben Singh bancherului, conform postării care circulă zilele acestea pe toate rețelele de socializare. Banca i-a acceptat împrumutul, folosind bolidul de lux drept garanție. Directorul

băncii și angajații acestuia s-au amuzat copios pe seama bărbatului care a garantat un Rolls Royce de 250.000 de lire sterline, pentru un împrumut de 5.000 de lire sterline. Unul dintre angajații băncii din Londra a parcat mașina în incinta instituției. Două săptămâni

mai târziu, Reuben Singh s-a întors și a plătit datoria, cu o dobândă de 15.41 de lire sterline. Curios, bancherul l-a întrebat: „Domnule, suntem foarte confuzi. Cât timp ați fost plecat, v-am verificat identitatea și am descoperit că sunteți un multimilionar. De ce ați avut nevoie de împrumut?”.

Omul de afaceri i-a răspuns prompt bancherului: „Unde altundeva în Londra aș putea să îmi parchez mașina pentru doar 15,41 de lire sterline timp de două săptămâni”. Reuben Singh are câte un Rolls Royce pentru fiecare turban

Nu se știe dacă povestea de mai sus este complet reală, însă omul de afaceri Reuben Singh există și este unul dintre cei mai bogați din Marea Britanie. Acesta este stabilit la Londra și este CEO-ul companiei alldayPA. Bărbatul este celebru pentru pasiunea obsesivă pe care o

are pentru mașinile de lux. El are câte un Rolls Royce pentru fiecare culoare a turbanelor pe care le poartă. În fiecare zi, el își asortează turbanul cu bolidul de lux pe care alege să îl conducă în ziua respectivă.