Premierul, despre starea de alertă: ”Am încredere că va exista o majoritate în Parlament”

Premierul României, Ludovic Orban, a anunțat, sâmbătă, că Executivul va cere prelungirea stării de alertă în Româia pentru o perioadă de 30 de zile, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

”Vom cere pentru 30 de zile. Am încredere că va exista o majoritate în Parlament care să înțeleagă nevoia prelungirii stării de alertă și care să înțeleagă faptul că nu pot să pună în pericol viața și sănătatea românilor

numai ca să obțină câștiguri ieftine de natură politico-electorală.” – a spus Ludovic Orban în Piața Universității din București.

Decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci este una fundamentată ştiinţific, care are în spate considerente privind sănătatea publică, a mai spus premierul.

“Nu am ce să comentez, nu există nicio legătură între declaraţii şi răspândirea epidemiei, mesajul meu este simplu, decizia de prelungire a stării de alertă nu este politică, ci e o decizie care este fundamentată ştiinţific,

care are în spate considerente privind sănătatea publică, care este singura soluţie, o soluţie indispensabilă care să permită autorităţilor şi specialiştilor să apere sănătatea şi viaţa românilor”, a declarat Orban la Piaţa Universităţii, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat cum comentează declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, conform cărora ar exista o legătură între anunţul social-democraţilor, că e posibil să nu voteze prelungirea stării de alertă, şi creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în raportările zilnice ale autorităţilor.

De asemenea, Ciolacu a mai declarat vineri seara că, în opinia sa, starea de alertă nu ar trebui prelungită cu mai mult de 15 zile. El a mai spus că prelungirea stării de alertă este folosită ca formă de manipulare a populaţiei. scrie stirileprotv