Codul rutier din România va suferi noi schimbări de la 1 iulie. În aria celor vizați vor fi atât șoferii cu permisul deja luat, cât și cei care se pregătesc de o ”carieră” la volan.
Schimbare majoră în Codul Rutier de la 1 iulie. Șoferii rămân fără permis pentru un simplu gest
Luna iulie vine cu schimbări importante în ceea ce privește o serie de sancțiuni care vor fi acordate șoferilor care nu respectă legea în timp ce se află pe șoselele țării.
Astfel, conform noilor prevederi din Codul Rutier, care sunt depistați vorbind la telefon în timp ce se află la volan vor putea fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
De asemenea, noi reguli se adresează și celor mai în vârstă. Cei trecuți de 70 de ani sunt obligați să se prezinte mai des la controalele medicale.
Măsura a fost luată dat fiind faptul că această categorie de presoane prezintă un risc crescut de a provoca accidente rutiere din pricina unor probleme de sănătate.
Astfel, medicul este cel care urmează să consulte și să hotărască dacă șoferul are capacitatea de a conduce pe drumurile publice.
Amenzi usturătoare pentru depășirea vitezei
Nu scapă neatinși de modificările noului Cod Rutier nici pasionații de viteză. Dacă se va depăși limita de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile, scrie a1.
În situațiile în care depășirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de pagube materiale, se aplică sancțiuni din clasa a VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an.
Ai carte, poți avea carnet. O regulă ”academică” se aplică de la 1 iulie. De la această dată, toți cetățenii care își doresc să obțină permisul de conducere trebuie să fi terminat cel puțin 10 clase.
Luna viitoare aduce obligativitatea de a fi absolvit cele 10 clase din cadrul învățământului deja obligatoriu. Totodată ei trebuie să facă dovada terminării studiilor. scrie fanatik