Toată lumea o cunoaște pe Andra și o apreciează pentru talentul și vocea de care dă dovadă, însă, v-ați întrebat vreodată ce notă a obținut,
de fapt, vedeta la examenul de Bacalaureat? Veți rămâne surprinși! Andra este fără doar și poate una dintre cele mai iubite și talentate artiste
de la noi din țară. A reușit să ajungă la inimile tuturor cu vocea sa caldă, dar mai ales, cu felul său de a fi. Ei bine, deși toată lumea o
cunoaște și o îndrăgește, v-ați întrebat vreodată ce studii are, de fapt, vedeta? Dar mai ales, ce notă a obținut în examenul de Bacalaureat?
Nu-i nimic, vă spunem noi! Frumoasa artistă a terminat Colegiul Economic „A.D Xenopol” în anul 2005, moment în care a obținut și media
de 9,07 la examenul maturității. Vedeta a luat zece atât la Limba Română, cât și la Engleză, iar nota care a tras-o în jos a fost la Geografie, acolo unde a obținut 7,70.
Imediat după, Andra a continuat studiile și, în cele din urmă, a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Spiru Haret.
Și nu, nu s-a oprit aici, așa că, a mers mai departe pe o nouă filieră, „Turism şi alimentaţie publică”. Cu toate aceste dovezi, vă dați seama că și noi am rămas muți! Pe lângă voce și talent, Andra a
dovedit că are o inteligență aparte și cu siguranță se numără printre puținele vedete de la noi din țară care au luat decizia de a merge cu studiile atât de departe. Frumos, nu-i așa?