Tavi Clonda a făcut și cel de-al doilea test pentru COVID-19 pentru a fi sigur că nu este
infectat cu noul virus. Gabriela Cristea a fost foarte îngrijorată pentru fetițele sale și a stat cu inima strânsă până au primit rezultatele. Pentru a fi sigur că nu este infectat, Tavi Clonda a făcut și
cel de-al doilea test pentru COVID-19. Artistul a intrat în contact cu ceilalți concurenți de la Te cunosc de undeva testați pozitiv cu noul corona virus.
Din fericire, rezultatul celui de-al doilea test este negativ, iar vedeta poate sta liniștită alături de familie. Gabriela Cristea a făcut primele declarații despre momentele de groază prin care a trecut în aceste zile.
‘În acest moment, totul este bine, Tavi este în afara oricărui pericol, și-a făcut două teste, care au ieșit negativ, și, în sfârșit, putem răsufla ușurați. Nu vă ascund însă că ne-a fost foarte greu.
Am stat cu sufletul la gură timp de zece zile!!! Am luat la rând etapele…Foarte dificil totul, fiindcă și-a pus amprenta partea psihologică. Am văzut și noi, am citit în amănunt, la unii coronavirusul
se manifesta într-un fel mai ușor, ca o simplă gripă, însă la alții, se manifesta mult mai greu, cu intubare și stat la pat. Numai în pielea unor astfel de oamenii să nu fii… și să aștepți un rezultat.
E îngrozitor’, a declarat Gabriela Cristea pentru WOWbiz.ro. Gabriela Cristea, îngrijorată pentru cele două fetițe
Momentele de panică din familia Gabrielei Cristea nu au trecut așa usor. Prezentatoarea TV s-a gândit ce se va întâmpla dacă și ea și soțul ei vor fi testați pozitiv. Gândul vedetei a zburat imediat
la cele două fetițe, Iris și Victoria. Gabriela Cristea s-a temut că toata familia ei va ajunge în spital. ‘Mă gândeam, Doamne… dacă Tavi și eu vom avea probleme, ce vom face cu fetele, ne
vom interna toți patru! Micuțele noastre sunt obișnuite să fie libere, să se joace în curte, în mediul lor, nici nu voiam să mă duc mai departe cu gândul! Bine că totul este în regulă și putem sta liniștiți. Bine, eu știu că soțul meu s-a protejat cât a putut la filmări și contează lucrul acesta,
însă, se putea întâmpla orice și oricui, doar vedem și noi cum este situația. Este foarte dificil pentru cei care au probleme, Tavi vorbește cu ei în fiecare zi și îi spun ce greu le este în spital’, a conchis vedeta.