Mihai Neșu continuă să fie puternic și ambițios, reușind să facă progrese uriașe la mai bine de 9 ani de la accidentul care l-a imobilizat în scaun cu rotile.
Fostul fundaș de la Steaua este mulțumit de fizioterapia pe care o face zilnic de foarte multă vreme, în ciuda faptului că medicii nu credeau în șansele sale de recuperare.
Sportivul poreclit „Bichonul” este nevoit să folosească scaunul cu rotile, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă ceea ce-i place. Fostul fotbalist a mărturisit în cadrul unei emisiuni de la Digi Sport că a reușit să folosească parțial mâna dreaptă, dar și alte părți ale corpului.
Fostul fundaș a găsit puterea de a merge mai departe, deși recunoaște că primii patru ani au fost extrem de grei și chiar a intrat în depresie.
A reușit să depășească aceste momente grele datorită unui călugăr de la muntele Athos, felul său de a gândi schimbându-se radical.
Mihai Neșu face progrese uriașe la 9 ani de la accidentarea care l-a paralizat
De asemenea, Mihai Neșu a mărturisit că în ultimii patru ani a început un antrenament riguros pe care nu-l ratează. Fostul fundaș a învățat să scrie cu gura datorită unei tablete speciale pe care face în fiecare zi cerculețe, bețișoare și linii exact ca la școală.
„De 4 ani am cam același program, așa că sunt într-un cantonament continuu. În ultima lună am început și cu două antrenamente pe zi. De dimineața până la masa de prânz trebuie să fac cu o bicicletă care mișcă mâinile și picioarele.
Trebuie să fac cam jumătate de oră mâini și jumătate de oră picioare. După aia, încă vreun sfert de oră, pe un touch screen, trebuie să fac, ca la școală, cerculețe, bețigașe, cu mâna pe care o pot mișca mai bine.
După masa de prânz am kinoterapie la fundație, cam o oră și jumătate-două ore pe zi. Eu mișc ce pot să mișc cu mâinile și terapeuta mea îmi mișcă picioarele și îmi mai face masaj acolo unde mai am contracturi.
De doi ani am o cană adaptată pe care o pot lua în poziția asta, o pot lua de pe masă și pot să beau apă cu ea dacă e cam pe jumătate, dacă nu e prea grea, și apoi pot să o pun înapoi. Ăsta e un progres mare.
Și acum încercăm să întărim mâna cât se poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot să beau cu cana plină. Dar sunt mulțumit de cum evoluează. Cu bățul ăsta scriu pe Whatsapp.
Mă mișc repede, de aia am atâtea contracturi la mușchii de la ceafă, de la spate, la mușchii de sus. De la cât folosesc bățul. Dar am terapeuți buni, care au grijă de mine”, a declarat Mihai Neșu la Digi Sport Special. scrie ombun.net