TELENOVELĂ DE ARGEȘ LA POSTUL DE POLIȚIE SCHITU GOLEȘTI. MASCAȚII AU INTRAT PESTE ȘEF, ÎN TIMP CE SE IUBEA PASIONAL CU SUBALTERNA MĂRITATĂ

O poveste de dragoste demnă de telenovele s-a petrecut vineri noapte la Argeș. Șeful de post din Schitu Golești, care este și președinte județean al Sindicatului Europol, se iubea pasional cu o subalternă chiar la Postul de Poliție. Amorul pătimaș a fost întrerupt, culmea, de mascați, după ce soțul femeii a sunat la 112!

Ar putea părea o glumă, dar se pare că triunghiul amoros de la Schitu Golești este cât se poate de real. Povestea are toate ingredientele unei telenovele: înșelat, minciună, iubire interzisă și, cireașa de pe tort, mascații care intră peste cuplul înfierbântat în miez de noapte.

Totul a început de la o formă clasică, oarecum clișeică, de atracție la locul de muncă. El, mai mare ca vârstă, mai mare în grad, șef, bineînțeles, a cucerit-o pe subalternă. Problema este că tânăra domnișoară era „puțin” măritată și avea un biet soț care o aștepta acasă.

Văzând că nu este chip să dea de concubină, bărbatul și-a luat inima-n dinți și a mers la locul ei de muncă, acolo unde se aștepta să fie. Instinctul l-a îndrumat bine, dar ce a descoperit acolo, i-a cam frânt inima, dar și momentul celor doi „porumbei”!

Soțul femeii a sunat la 112, iar mascații au întrerupt momentul de dulce dragoste
Inițial, soțul a vrut să fie un gentleman și a dorit să intre peste cei doi, pentru a lămuri ecuația nerezolvată: cum să împartă o femeie la doi. N-a fost cu putință, așa că partenerul (de acasă) al polițistei a sunat, culmea, la 112! Auzind povestea fabuloasă, autoritățile au trimis mascații și, astfel, a fost întrerupt momentul tandru din Postul de Poliție.

După întâmplarea hilară, a fost deschisă o anchetă la Schitu Golești pentru a se lua măsuri. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș cercetează întreaga poveste de amor în aceste momente.