Aceasta este o reţetă bazată pe maceratul de usturoi. Are efecte extraordinare în întărirea sistemului imunitar şi în combaterea a zeci de afecţiuni.
Pentru realizarea maceratului se folosesc:
6-8 căpăţâni de usturoi
un litru de apă
două rădăcini mici sau două linguri frunze de pătrunjel.
Cum îl preparaţi:
Se macină sau se zdrobesc căţeii de usturoi, se aşază într-un borcan, peste care se toarnă apă rece şi se amestecă.
Pentru a diminua mirosul şi gustul usturoiului, se mai adaugă, măcinate sau zdrobite, cele două rădăcini mici sau cele două linguri de frunze de pătrunjel.
După cel puţin două ore, reţeta de mai sus se consumă după cum urmează: se beau zilnic (până se termină cantitatea din borcan) 5-10 linguri sau înghiţituri din maceratul strecurat.
Maceratul se strecoară pe măsură ce este consumat.
Se recomandă ca bolnavilor de gripă să li se facă şi frecţii cu macerat (dar călduţ) pe spate sau pe mâini (pentru care se va prepara alt litru de macerat);
Celor care nu suportă usturoiul li se pot face frecţii şi li se pot pune comprese pe tălpile picioarelor (maceratul să fie călduţ).
Dacă gripa este însoţită de frisoane şi de febră, în urma tratamentului frisoanele dispar în câteva ore, iar temperatura corpului revine la normal.
Acest leac ieftin şi rapid este eficient şi în prevenirea sau combaterea altor boli, cum ar fi: hipertensiune arterială,
diabet, arterită, infecţii urinare, cistite, constipatii, diaree, diferite alergii, ţiuituri în urechi, dureri de piept şi de cap,
infecţii ale ochilor, nasului şi gâtului, crampe menstruale, impotenţa, impetigo (o eczemă urâtă), depresii, insomnie,
ameţeli, anemie, răni vindecabile, furuncule, calmant al nevralgiilor, afecţiuni ale plămânilor etc.