Alexandru Rafila, reprezentatul României la OMS, a anunţat că cinci milioane de români ar urma să primească vaccinul anti-covid până în vara anului viitor.
Alexandru Rafila susţine s-a făcut un “efort fără precedent” în dezvoltarea vaccinului anti-covid, iar în prezent sunt în studii de
fază avansată trei asemenea vaccinuri. Unul dintre ele ar putea să primească autorizaţia de punere pe piaţă spre sfârşitul acestui an sau în prima lună a anului viitor.
“Ele deja s-au produs în avans, anumite cantităţi. În cazul în care vor fi aprobate, ele vor fi disponibile imediat, cantităţi importante. Sigur nu suficiente, dar cantităţi importante care au fost
deja contractate de entităţile care au plătit, practic, pentru dezvoltarea acestui vaccin. Cred că e vorba de cel puţin de zeci de milioane de doze”, a declarat Alexandru Rafila la TVR.
Alexandru Rafila: “Până la finalul anului o să avem 400.000 de cazuri. Putem ajunge la 20% mortalitate”
“Este un risc foarte mare, aşa se lucrează în situaţii de criză, pentru că e foarte posibil ca un produs să nu primească autorizaţia şi atunci el este distrus şi nu se mai utilizează pentru
că nu poţi, în condiţii de criză majoră de sănătate publică, să aştepţi să obţii autorizaţia după care să începi producţia.
El practic se produce în cantităţi suficiente după studiile de fază 1 şi 2, se cunoaşte concentraţia necesară, secvenţialitatea dozelor şi studiul de fază 3 consfinţeşte. Dacă studiul de fază 3 eşuează, atunci tot vaccinul este distrus”, a mai declarat Alexandru Rafila.
Reputatul medic a atras atenția asupra faptului că România trebuie să ia din timp măsuri pentru administrarea vaccinului: “Norocul nostru că suntem în Uniunea Europeană. Dar ce vreau să înţelegem, asta trebuie să fie foarte clar: organizarea vaccinării depinde de fiecare stat,
adică nu ne organizează Comisia Europeană şi vaccinarea şi atunci, ştiţi că noi nu suntem chiar cei mai mari campioni ai organizării şi e bine să începem lucrurile din timp, încât să nu ne trezim în situaţia ca aşteptările oamenilor să primească vaccin să fie înşelate de incapacitatea de a-l administra”.
Alexandru Rafila: “Sunt 60 de localităţi în România care au peste 6. Concluzia este următoarea: avem o urgenţă majoră”
Alexandru Rafila a fost întrebat câţi români ar urma a fi vaccinaţi iniţial.
“Probabil până la cinci milioane! Cu precizarea că 200-250.000 de persoane care lucrează în sectorul sanitar vor fi vaccinate cu prioritate.
Aşa se întâmplă peste tot, după care alte categorii de personal din sectoare vitale şi pacienţii cei mai vulnerabili”, a declarat Alexandru Rafila