Se aduc acuzatii grave spitalului din Ploiesti. Familia unui pacient cu COVID declara ca barbatul a fost lasat doua zile in izolator, fara sa fie vizitat de vreun medic si fara sa primeasca vreun tratament.
Barbatul a ajuns la spital pe data de 19 noiembrie. Acesta era in stare foarte grava din cauza infectiei cu virusul SARS-CoV-2.
Deoarece pe Sectia de Terapie Intensiva, toate paturile sunt ocupate, pacientul a fost dus intr-o incapere izolata, unde i s-a pus o masca cu oxigen.
Rudele pacientului acuza cadrele medicale ca pur si simplu l-au uitat pe scaun in izolator si ca omul a cerut sa fie externat pe proprie raspundere, deoarece credea ca o sa moara acolo, nevazut de nimeni.
“In data de 19 noiembrie, am chemat ambulanta pentru tatal meu, acasa, avand saturatia de oxigen in sange foarte mica. A fost dus la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti.
A fost bagat la izolator COVID, la policlinica, cu masca de oxigen, timp in care doua nopti nu l-a vizitat absolut nimeni.
Pe foaia de externare apare ca l-au vizitat patru sau cinci medici si ca i s-a administrat tratament, inclusiv anti-biotic. Doar ca nu a primit nimic, absolut nimic, in afara de masca de oxigen”, a spus fiica barbatului.
Ce spune conducerea spitalului.
“Nu exista pacient nevazut. Intr-adevar, suntem supraaglomerati, d-aia spitalul se comaseaza iarasi si mai creem 40 de paturi. Timpul de asteptare este foarte lung, imi cer scuze tuturor, dar nu avem ce face.
Avem momente cand au venit in acelasi timp 16 ambulante”, a declarat managerul SCJU Ploiesti, Bogdan Nica.