CALENDAR ORTODOX 14 IUNIE 2020. Rugăciunea către Sf. Elisei se rosteşte pentru sănătate şi belşug

Sărbători religioase 14 iunie 2020
Ortodoxe: Sfântul Proroc Elisei; Lăsatul secului pentru postul Sfinţilor Petru şi Pavel

Greco-catolice: Duminica 1 a Tuturor sfinților; Sfântul Proroc Eliseu; Sfântul Arhiepiscop Metodie

Romano-catolice: † Duminica a 11-a de peste an; Sfinţii mucenici Valeriu şi Rufin; Sfântul profet Elizeu

CALENDAR ORTODOX 14 IUNIE 2020. Cine a fost Sfântul Proroc Elisei
Sfântul Proroc Elisei a fost fiul unui proprietar bogat de pământ din nordul Israelului, potrivit basilica.ro. Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să-l ungă pe Sfântul Elisei profet în locul său. Astfel, Sfântul Ilie a mers la Elisei care se afla împreună cu tatăl său la câmp și a trecut pe lângă acesta aruncându-i mantia. Elisei l-a urmat, fiind, apoi, martor al înălțării la cer într-un car de foc a profetului Ilie.

După înălţarea Sfântului Ilie la ceruri, Sfântul Elisei a mers prin școlile prorocești din Ierihon și Betel spre a se încredința de râvna lor religioasă și a le lua în grija sa. Apoi, o perioadă a stat în muntele Carmel. Reîntorcându-se în Samaria, Sfântul Elisei și-a desfășurat activitatea profetică timp de 50 de ani, săvârșind multe minuni. Printre acestea, a îndulcit apele la Ierihon, a înviat un copil prin rugăciune, a vindecat de lepră un ofițer sirian, după ce acesta s-a scăldat de șapte ori în Iordan.

Sfântul Proroc Elise s-a mutat la Domnul 840 iHr fiind îngropat în Sevastopoli, în Samaria.

Ziua de 14 iunie este cunoscută şi drept Aliseu sau Aliseul Grâului. Protector al agriculturii, Sfântul Proroc Elisei asigură belşug şi mâncare pe masă, precum şi recolte bogate.

CALENDAR ORTODOX 14 IUNIE 2020. Rugăciune către Sfântul Proroc Elisei pentru sănătate şi belşug
Să cântăm Domnului, Celui Ce a povățuit pe poporul Sau prin Marea Roșie, cântare de biruință, că S-a preaslăvit. Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Bucură-te Proorocule Elisei, care te-ai arătat întocmai cu îngerii, viețuind în trup că fiind fără de trup.

Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. Păzindu-ți, proorocule, ochiul sufletului cel fără materie, cu rază Duhului, te-ai învrednicit a vedea cele viitoare. Sfinte Proorocule Elisei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cere de la Dumnezeu, Elisei, vindecare pentru cei ce bolesc și curățire de greșeli, pentru cei ce curat te laudă. Amin! scrie romaniatv