Ce face Corina Chiriac, după ce a plecat de la Național TV. Surpriza e mare

Corina Chiriac a anunțat în luna mai că are nevoie de o resetare, motiv pentru care a renunțat la cârma emisiunii de la Național TV pe care o prezenta de 12 ani. Renumita artistă a mărturisit că are alte planuri pentru perioada următoare, dovadă că nu a stat degeaba în ultimele luni.
De când nu mai apare pe micile ecrane vedeta s-a concentrat mai mult pe scrierea cărții la care visează de ani buni. Așa se face că a așternut pe foaie toate amintirile adunate în cei 70 de ani de viață, dar mai ales în cei 50 de ani de carieră.
Cântăreața a venit recent cu o vestă bună în mediul online unde a transmis că a trimis deja cartea la tehnoredactare. Solista de muzică ușoară speră din totul sufletul ca aceasta să fie lansată în toamnă, poate chiar de ziua sa de naștere care are loc pe 26 octombrie.

Cu ce se ocupă Corina Chiriac de când a renunțat la emisiunea de la Național TV

„Dragi prieteni, bun găsit. Am terminat cu bine de scris cartea amintirilor, azi am trimis textul la doamna care îmi face tehnoredactarea. Mi-ar plăcea să o lansez la toamnă, de ziua mea ! Să vedem…”, a scris artista pe pagina de Facebook.
Totodată, Corina Chiriac are planuri mari legat de noul său proiect și visează să meargă în turneu prin țară cu prima sa carte. Fosta prezentatoare a emisiunii „Opriți timpul” a mărturisit că scrierea amintirilor a consumat-o emoțional și i-a mâncat foarte mult timp.

„Îmi doresc un turneu cu viitoarea mea carte, cu conferinţe cu fani, cu oameni pe care să-i văd față în față, pe viu. Eu dacă n-aş fi cântat, n-aş fi avut aşa succes, eu vorbesc cu oamenii, mă confund cu publicul.
Dar poate interveni uzura şi trebuie să găsesc o altă modalitate de a comunica și cu publicul.

Trebuie să-ţi dai o resetare – am nevoie de o resetare, voi îi spuneţi reinventare”, a precizat recent renumita cântăreață, relatează click.ro.

Motivul pentru care Corina Chiriac a renunțat la emisiunea „Opriți timpul”

Îndrăgita artistă a declarat că nu are în plan să revină pe micile ecrane, ci se bucură de timpul petrecut în natură unde se poate plimba în voie.

Vedeta a simțit nevoia unui pauze pentru că ultimii 15 ani au fost agitați având numeroase proiecte în desfășurare.

„Am avut ultimii 15 ani foarte agitați, ani cu drumuri, concerte, spectacole, filmări și aniversări. Și vine o vreme când te întrebi ce faci cu viața ta. La câțiva ani vine o reorganizare.

Anul trecut m-am serbat la 70 de ani la mai multe televiziuni, am lansat site-ul personal, albume, concert la Cerbul de Aur de 27 de minute cu Ionel Tudor, un an agitat.

Am avut de filmat emisiunile pentru Crăciun și Revelion și inițial, știu și șefii de la Național TV, voiam să mă retrag după Anul Nou. Pentru că din când în când trebuie să mai pui punct și virgulă sau punct.

Am onorat tot ce am avut de onorat și m-am epuizat profesional. În momentul în care un artist nu mai vine cu ceva nou în fața fanilor sai, cariera lui intra în derivă. Trebuie să vin cu ceva nou”, a completat solista, conform sursei menționate anterior. Sursa fanatik.ro