Compania farmaceutică Pfizer plănuiește să înceapă testarea vaccinului contra Covid-19 pe copii cu vârste începând de la 12 ani, iar părinții și-au exprimat deja dorința să își înscrie copiii.
Astfel, va fi primul studiu clinic pentru un vaccin contra Covid-19 din Statele Unite care va include copii, conform CNN.
Testarea va începe săptămâna viitoare pe copii cu vârste între 16 și 17 ani, iar ulterior se va trece la grupa de vârstă 12-15 ani, a declarat dr. Robert Frenck, directorul Centrului de Cercetare a Vaccinurilor din spitalul de copii din Cincinnati.
„Credem cu tărie că un vaccin pentru adolescenți și copii va fi esențial pentru controlarea Covid-19. Este important să ne amintim că deși rata deceselor la copii este mai mică decât la
adulți, nu este zero”, a spus Frenck. Copiii pot dezvolta forme grave de Covid-19, care pot duce și la deces. De asemenea, pot să fie contagioși și reprezintă un pericol pentru părinți, bunici sau alți adulți cu care intră în contact.
Pfizer, una dintre cele patru companii care au avansat în testarea unui vaccin pentru Covid-19, a anunțat că aproximativ 38.000 de persoane au participat până în prezent la studiu,
iar 31.000 dintre aceștia au primit deja a doua doză. De asemenea, 90 de persoane au răspuns anunțului privind înscrierea adolescenților în studiu. scrie ombun.net