Coronavirus: ce se va întâmpla cu economia Italiei?

Italia traversează momente extrem de dificile din punct de vedere economic, ținând cont că abia la data de 4 mai, după două luni se carantină, se va reveni treptat la activitățile zilnice. Este important de menționat că pentru mulți din cei care dețin afaceri viitorul este incert: proprietarii de baruri,

restaurante, centre de înfrumusețare și hoteluri nu cunosc încă data exactă când vor putea redeschide și nici condițiile care le vor fi impuse. Totul depinde de evoluția epidemiei.

Produsul intern brut al Italiei și consecințele pe care măsurile restrictive le-au avut asupra acestuia au fost ținta a numeroase dezbateri în ultimele două luni. Inițial a fost prevăzută pentru Italia doar o recesiune tehnică, care apare în momentul în care PIB-ul scade timp de două trimestre consecutiv,

însă, ca urmare a măsurilor impuse de Guvern, situația este mult mai gravă. Potrivit previziunilor făcute de economiștii Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume,

produsul intern brut ar putea să scadă în Italia în 2020 cu 5,8%. Un scenariu deloc încurajator este prevăzut și de Fondul Monetar Internațional, care estimează o contracție de 9,1% a economiei în Italia.

PIB-ul Italiei ar putea scădea cu 11,6%
Previziunile cele mai sumbre aparțin specialiștilor de la Goldman Sachs, potrivit cărora Italia riscă o scădere a PIB-ului de 11,6%, în timp ce pentru anul 2021 au calculat o creștere de 7,9%, care nu

este, evident, suficientă pentru a compensa pagubele cauzate de pandemie. Experții au precizat că aceste calcule nu sunt deloc certe și că depind în totalitate de evoluția epidemiei și de durata măsurilor restrictive.

Economiștii de la Goldman Sachs au mai adăugat că, la finalul pandemiei, Europa s-ar putea împărți în țări de categoria întâi și țări de categoria a doua, iar Italia ar putea face parte din cele aflate pe ultimele locuri.

Luciano Segreto, profesor de economie în cadrul a două universități din Italia, s-a arătate ceva mai optimist. Acesta a declarat că, în ciuda crizei profunde pe care o traversează în momentul de față,

Italia nu riscă un colaps deoarece economia se bazează pe industrie. ”Optimismul meu este unul rațional. Logica trebuie să ne ajute să vedem lucrurile așa cum sunt: viitorul nu e roz, dar nici așa sumbru”, a declarat acesta pentru firenzetoday.it.