Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 4.364 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 651.702 lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică.
Prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, luni, 4 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.320 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.502 la linia TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00.