Cum arată acum Petru Mircea Jr., copilul Mădălinei Manole

Mădălina Manole s-a sinucis în urmă cu zece ani, pe 14 iulie 2010, chiar de ziua sa de naștere, lăsând în urmă familie, prieteni și fani îndurerați. Aceasta a decis să își pună capăt zilelor când fiul ei, Petru Mircea Jr., abia împlinise un an.

Cum arată copilul Mădălinei Manole, Petru Mircea Jr

Mădălina Manole s-a stins din viață pe 14 iulie 2010, în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei. Autoritățile au spus că s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute.

Petru Mircea junior, singurul ei fiu, avea doar un an și o lună când mama sa a fost găsită moartă în propria casă. Astfel că, băiețelul Mădălinei Manole a fost crescut de tatăl său, Petru Mircea, și de bunicii paterni.

Petru Mircea Junior are acum aproape 11 ani. Petru Mircea Junior e membru onorific al Asociației Mădălina Manole, fostul fan club al vedetei, organizație care și-a propus să păstreze vie imaginea fetei cu părul de foc.

Petru Mircea Jr. a aflat adevărul despre moartea Mădălinei Manole

Mădălina Manole a murit în urmă cu 10 ani, iar multă vreme de la gestul necugetat, vinovatul moral era considerat, de către părinții ei, chiar soțul acesteia, Petru Mircea.

Procesul s-a încheiat, dar cel mai mult a avut de suferit chiar unicul fiu al cântăreței, Petru Mircea Junior. Tatăl său a încercat să îi explice că mama lui se află printre îngeri, că l-a iubit mult și că îl veghează în permanență. Cu toate acestea, în urmă cu doi ani el a trebuit să îi spună adevărul despre moartea Mădălinei Manole.

“Petru este un copil inteligent, pasionat de tehnologie. Tatăl lui trebuia să îi spună, pentru că altfel ar fi aflat de pe internet, fie de la vreun copil i-ar fi spus la școală. I-a povestit tot, cum a găsit-o, despre biletul de sinucidere. I-a spus că mama lui a ales să se elibereze de povara apăsătoare cu care trăia în suflet. Băiatul a pus întrebări și a primit răspunsuri. El este foarte matur și a înțeles. Petru Mircea s-a pregătit mult pentru acest moment, a întrebat fel de fel de psihologi cum ar trebui să procedeze”, au mărturisit surse apropiate bărbatului, pentru impact.ro.

Vestea morții Mădălinei Manole a aruncat o undă de șoc peste România

În ultima perioadă a vieții sale, artista era deprimată pentru că intrase într-un con de umbră şi nu se mai regăsea în peisajul actual al muzicii româneşti, deşi avea 3 Discuri de Aur pentru vânzările albumelor sale care depăşiseră, fiecare, 1 milion de unităţi vândute.

În martie 2010 îşi lansase cel de-al 9-lea album, „09 Mădălina Manole“, pe care îl promovase la televiziuni.

Astfel că, aceasta a decis să își pună capăt zilelor înghiţind Furadan, un pesticid extrem de toxic, interzis la comercializare, pe care a reuşit să-l procure cu ajutorul unei fane şi a unui traficant din Timişoara. Era cea de-a patra tentativă de suicid a cântăreței.

Moartea şocantă a artistei a provocat o mare emoţie fanilor ei.