Liberalii au transmis joi, în cadrul unei conferințe de presă, măsurile care vor fi luate după declararea stării de alertă. Măsurile anunțate de aceștia vizează domenioul muncii, educației, dar și sănătatea.
Astfel, Raluca Turcan a anunțat mai multe măsuri stabilite de liberali. În ceea ce privește protecția socială, s-a luat decizia să fie prelungit șomajul tehnic până la 1 iunie 2020. Este vorba despre angajații cu contracte individuale, dar și de cei care fac parte din alte categorii.
Conform Ministrului Educației, Monicăi Anisie, cheltuielile legate de transportul elevilor vor fi suportate de Ministerul Educației și Ministerul Dezvoltării. Ambele ministere vor acoperi jumătate din sumă.
Pentru Edupedu, Anisie a declarat:
”Elevul nu dă niciun ban, se urcă pe baza carnetului de elev în microbuz, tren, autobuz. În 15 zile vom face hotărârea de guvern cu normele metodologice, împreună cu Ministerul Transporturilor, cu Ministerul Dezvoltării. În normele metodologice vom prevedea și procedura în sine.”
De asemenea, Ministrul Educației a mai spus:
”În normele metodologice este prevăzut în mod clar că licențele se pot suspenda dacă nu transportă copiii. Eu am oferit cadrul și m-am luptat ca acești elevi să aibă transport gratuit. Noi plătim 50% din bugetul ministerului și 50% din consiliile județene și din consiliile locale”.
Părinții vor primi zile libere pentru a putea sta cu copiii până la data de 12 iunie, iar acordarea drepturiloe de asistență socială se prelungește până pe 31 mai.
Măsurile luate în sistemul medical de liberali