Desert paleuri cu ciocolată

Ingrediente

Aluatul:
4 oua
200 gr unt
200 gr zahar pudra
300 gr faina
coaja de la o lamaie rasa
1 esenta de vanilie
Crema:
150 ml frisca lichida
100 gr ciocolata menaj

Mod de preparare

Amestecam untul (moale) cu zaharul pudra. Adaugam vanilia, coaja de lamaie, ouale si faina, mixand pana obtinem o compozitie spumoasa.

Folosindu-ne de un posh spritam mici gramajoare de aluat in tava tapetata cu hartie de copt, lasand spatiu mai mare intre ele pentru a evita lipirea in timpul coacerii.

Se coc la foc moderat, in cca 8-10 minute (depinde de cat de bine coace aragazul vostru). Cand marginile devin aurii inseamna ca s-au copt.

Intr-o craticioara punem frisca lichida si ciocolata bucati, si amestecam pe baie de aburi pana se topeste ciocolata. Lasam crema sa se raceasca, punem in frigider minim doua ore, dupa care o mixam pana devine spumoasa.

Lipim cate doua fursecuri ajutandu-ne de crema.

Glasam cu ciocolata topita.

Sunt extrem de fragede si gustoase!