Pe data de 11 aprilie, a ieșit la iveală povestea cutremurătoare a Mariei. O pagină cunoscută pentru cazurile triste pe care le expune a spus, în câteva rânduri, prin ce dramă trece tânăra de 12 ani. Fără mamă, fără tată și cu doi frați, cea mai mare dorință a sa poate impresiona până la lacrimi!
Maria trăiește în vârful unui deal, departe de orice și la câțiva kilometri de școală. În sat, are posibilitatea de a face maximul patru clase, dar numai la carte nu-i stă capul când probleme sale sunt mult mai mari. Nu mai are nici mamă, nici tată și trebuie să ducă o bună parte din greul casei pentru a-și ajuta familia.
„În sat avem decât clasele 1-4! Ce mă fac? De unde avem noi posibilități să pot continua și să fac naveta? Cam aici se termină drumul meu!”, spune Maria.
Ți se rupe sufletul! Care este cea mai mare dorință a Mariei
La cei 12 ani ai săi, fetița din vârful dealului își dorește doar o zi liberă! O zi în care să nu ducă o viață de adult, într-un corp de copil. Chiar dacă este atât de departe de a avea parte de o vacanță, se mulțumește cu amintirile din vremea în care avea părinți și se consolează cu dorul.
„Aici îmi este bine! Aer curat, căprițele au ce să pască. Ce pot spune? Lipsesc multe dar nu le duc dorul. Nu este ca atunci când ai și apoi dispar, eu nu am avut de la început. M-am învățat și am respirat aerul pe care l-am avut!”, a spus Maria.