Nu există nuntă care să nu aibă cel puțin un moment neprevăzut, de care toți invitații să își aducă aminte pentru toată viața.
Iar o nuntă la care a participat și fosta soție a mirelui a avut de toate: emoție, neprevăzut și multe lacrimi.
Din fericire, există momente și cupluri care își dau seama că le este mai bine separat decât împreună și decid cu prietenie să aibă o viață nouă, fără resentimente.
Așa s-a întâmplat și în cazul lui Jeremy și al lui Casey, care au rămas prieteni de dragului fiului lor, Landon. Din acest motiv,
Casey a fost invitată la nunta bărbatului cu Katie și a fost mai mult decât fericită să vină la petrecere alături de noul său iubit, Tyler.
Katie a reușit să uimească pe toată lumea la biserică, atunci când a decis să întrerupă slujba pentru a spune niște cuvinte neașteptate.
Realizând că viața sa va lua o nouă turnură și că va fi oficial mama vitregă a micuțului Landon, Katie a vrut să vorbeascp despre
importanța responsabilității creșterii copilului și despre cât de mult îți dorește să facă parte din educația băiatului.
„Co-parenting înseamnă împărțirea îndatoririlor unui copil. Așa că nu am spus nimănui ce urmează să fac. Nu doar că i-am spus jurămintele lui Jeremy,
i-am jurat și lui Casey și lui Tyler, apoi i-a făcut un jurământ și lui Landon, apoi i-am vorbit din nou lui Jeremy.
Nu intram pur și simplu într-un mariaj și am avut nevoie să știu că are încredere în mine și relație implică respect.
Am avut nevoie și să le vorbesc lui Casey și lui Tyler. Un lucru am promis, că vom fi pentru totdeauna o famile,
întotdeauna, fără ezitare. Iar eu nu încalc niciodată această promisiune”, a dezvăluit mireasa.