Monica Anisie, noi precizări despre noul an şcolar

Copiii vor fi supravegheaţi şi în pauze. Joi se definitivează scenariile. Fiecare unitate de învățământ va stabili orarul, la fel ca până acum, copiii vor fi programați să vină la

școală astfel încât să nu se întâlnească prea mulți, iar pauzele vor fi decalate, declarat Monica Anisie, ministrul Educației la Realitatea TV. Monica Anisie a făcut mircuri seară noi precizări legate d noul an şcolar: „Începând cu 14 septembrie vom reveni în spațiul

școlii pentru a învăța. (…) În ordinul comun emis împreună cu ministrul sănătății am dispus că putem funcționa după trei scenarii: verde, galben și roșu. (…) DSP-urile au transmis către inspectoratele școlare că sunt 43 de localități în scenariul roșu. Sunt 119

unități care vor continua online. (…) Colegii din Ministerul Educației au luat legătura cu directorii acestor școli, ca aceștia să continue în varianta online. (…) Susțin afirmația domnului președinte. Nu vom organiza festivități la începutul școlii. (…) La fiecare

început de an școlar veneam cu bucurie în spațiul școlii. (…) Acum nu este doar îngrijorare, este și emoția copilului care nu a mai socializat cu colegii săi.” Klaus Iohannis, despre posibila remaniere a Monicăi Anisie: „Situaţia este aşa de complicată”. În cele 43 de

localități aflate în scenariul roșu sunt 119 unități de învățământ care trebuie să-și continue învățarea în sistem online. „Dacă sunt copii care vin pentru prima dată în spațiul de învățământ și se dorește ca în curtea școlii să fie un spațiu în care să fie

primiți elevii, acest lucru trebuie să se realizeze prin măsuri sporite de siguranță astfel încât să nu expună în niciun fel pe elevi. Am vorbit cu directori și deja au luat decizia să nu organizeze astfel de festivități de învățământ. Până când începe școala diriginții, învățătorii

trebuie să spună părinților ce au de făcut, să comunice cu părinții, trebuie să le spunem clar pentru că în felul acesta în ziua de luni să începem cu bine. Mâine dimineață avem deja un câștigător și mâine dimineață vom semna contractul, 82000 de tablete pentru trei loturi. Continua licitație și pentru celelalte tablete” scrie Romaniatv.net