Moşii de Vară în 2020. Ce este interzis să faci în Sâmbăta Morţilor

Sâmbăta de dinaintea Rusaliilor are o semnificație aparte pentru toți credincioșii din România, întrucât în această zi sunt prăznuiți Moșii de Vară, prilej cu care în toate bisericile

sunt oficiate slujbe pentru pomenirea tuturor celor trecuți în neființă. De asemenea, pe 6 iunie 2020 sunt păstrate cu sfințenie o serie de tradiții, obiceiuri și, bineînțeles, superstiții izvorâte din negura timpului, din moși-strămoși. Pe 6 iunie sărbătorim Moșii de Vară. Ce nu trebuie să faci

în această zi specială. Spre exemplu, trebuie spus că în Sâmbăta Morților gospodinele se pregătesc temeinic și împart bucate specifice, precum colivă, colaci, fructe, sarmale, orez cu lapte și vin. Potrivit specialiştilor în Etnografie, multe localități din Bărăgan au păstrat vie o tradiţie moştenită încă de pe vremea dacilor, care îi îndeamnă să împartă vase de lut, iar de

cozile acestora să lege ciorchini de cireşe şi flori de tei sau trandafiri albi, în memoria celor care nu mai sunt printre noi. Dacii considerau că astfel de ofrande reprezintă punți de legătură între viața pământeană și cea veșnică. Mai mult decât atât, există și o serie de lucruri despre care bătrânii avertizează că trebuie evitate în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, pentru că aduc

ghinion. În ziua Moșilor de Vară nu se mătură, pentru a nu le intra praf în ochi sufletelor celor morți, care se spune că stau în spatele ușilor până de Rusalii, când se vor înălța la cer, după săvârșirea Liturghiei. De asemenea, nu se aruncă gunoiul afară, pentru că se spune că în felul acesta poate ajunge la morți, în locul mâncării și băuturii pe care le așteaptă. Nu este indicat nici

să dormi afară, să mergi la fântână ori la o răscruce de drumuri, întrucât văzduhul e plin de spiritele celor trecuți în neființă, eliberate în Joia Mare. Respectă toate aceste obiceiuri și vei avea parte de sănătate și belșug pentru tot restul anului, iar cei care au pășit spre veșnicie își vor găsi liniștea.

Ce nu trebuie să faci în sâmbăta dinaintea Rusaliilor:
Nu se mătură, ca să nu se dea praf în ochii morţilor ce stau în spatele uşii până duminică, atunci când se înalţă către cer, dupa săvârşirea liturghiei, de Rusalii.

Nu se toarce ca nu cumva să se întoarcă înapoi colacii de la morţi.
Nu trebuie să dormi afară, să te duci la fântână ori la răscruci de drumuri, întrucât văzduhul este plin de spiritele morţilor eliberate în Joia Mare.

Nu se aruncă gunoiul afară, întrucât acesta poate ajunge la morţi, în locul mâncării şi băuturii pe care le aşteaptă.
Femeile care muncesc în sâmbăta de Rusalii riscă să le amorţească mâinile, scrie fanatik.ro