Nici prin cap nu-ți trece că e ea! Acum e una dintre cele mai sexy artiste

Uitându-te la această fotografie, nici prin cap n-o să-ți treacă numele ei. Aici era doar o puștoaică cu idealuri mărețe, acum umple sălile de spectacol.

Este una dintre cele mai iubite artiste din România, iar fanii ei sunt în număr de milioane.

Nici prin cap nu-ți trece că e ea
Copilăria ei a fost diferită de cea a altor artiști din România. Părinții ei au divorțat pe când ea avea o vârstă fragedă, iar mama sa decis să plece peste hotare în căutare a unui trai mai bun. Copilăria și-a petrecut-o, așadar, peste Ocean, unde nu i-a fost tocmai ușor să se integreze.

Într-un interviu mai vechi, vedeta vorbea despre cât de greu i-a fost printre americani. „Ușor nu a fost, în sensul că mi-a luat ceva timp până m-am obișnuit cu stilul lor de viață, până când aceștia m-au integrat în cercurile lor de prieteni.

Dar, m-am adaptat foarte repede. În timp am devenit una de-a lor.”, povestea Antonia.

O recunoști? Acum are milioane de fani
Dacă nu ați recunoscut-o în rândurile de mai sus, aflați că e vorba despre Antonia. Vedeta era doar o copilă în această fotografie și nici nu visa să devină artista de astăzi.

Acum, e o cântăreață cu o carieră prosperă, mamă a trei copii și partenera de viață a lui Alex Velea.

Vorbind despre începuturile ei în carieră, Antonia recunoștea că învățăturile mamei sale din adolescență au ajutat-o.

„A fost bine că părinţii mei m-au învăţat de mică să fiu independentă şi chiar le admir pe femeile care muncesc şi-şi câştigă singure existenţa, oricât de greu lear fi. Plus că ai şi satisfacţia muncii tale!”, spunea Antonia într-un interviu pentru revista OK! scrie redactia.ro