O ȚARĂ EUROPEANĂ VA PRELUNGI STAREA DE URGENȚĂ SANITARĂ PÂNĂ LA JUMĂTATEA LUNII IULIE

Franța ia măsuri serioase în continuare în privința epidemiei de coronavirus. Autoritățile prelungesc

starea de urgență, din cauza faptului că bilanțul morților de COVID în țară este în continuare în creștere.

Francezii au decis prelungirea stării de urgență și din cauza bilanțului la nivel global înn ceea ce privește răspândirea de coronavirus. Cu 240.000 de

decese în întreaga lume, autoritățile franceze au declarat că ar fi mult prea devreme să relaxeze restricțiile din interiorul statului, a menționat LeFigaro.

Ministrul Sănătăţii din Franţa, Olivier Veran, a declarat că starea de urgenţă se prelungeşte până pe 24 iulie.

Potrivit ministrului francez, ridicarea stării de urgenţă pe 23 mai, aşa cum fusese anunţat iniţial, ”ar fi prematură”.

Carantina va fi obligatorie doar pentru cetăţenii care intră în ţară în această perioadă, a mai anunţat Olivier Veran. Proiectul de lege pentru prelungirea

stării de urgenţă va fi examinat luni de către Parlament. Starea de urgenţă a fost declarată în Franţa pe 24 martie.

Autorităţile franceze au anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 166 de decese cauzate de coronavirus, astfel că totalul victimelor a ajuns la 24.760.

Vineri, numărul noilor decese a fost 218. Sunt spitalizate 25.827 de persoane, dintre care la terapie intensivă sunt 3.827.