Prajitura cu suc de rosii si crema de gris, fara oua, fara unt si fara lapte – merge in perioada postului

Poarta nume simplu: Foi cu suc de rosii si crema de gris! O fi numele simplu dar gustul este de milioane!

Ingrediente:

Pentru foi:

12 linguri suc de rosii

12 linguri zahar

12 linguri ulei

o lingurita bicarbonat

450 g faina

Pentru crema:

6 linguri gris

500 ml apa

100 margarina (sau unt atunci cand nu este post)

125 g zahar

o lamaie

Pentru umplut:

150 g gem de prune

Pentru servit:

zahar pudra

  1. Pentru foi, sucul de rosii, zaharul si uleiul se pun intr-un castron si se adauga bicarbonatul si faina, progresiv, amestecand bine pentru a obtine un aluat care se desprinde de peretii vasului.

  2. Se imparte apoi aluatul in patru, se intinde foaie cu foaie si se coc una cate una pe dosul tavii unse cu ulei, aproximativ 8 minute fiecare.

  3. Pentru crema, se fierb apa si grisul si apoi se lasa sa se raceasca. Se mixeaza cu margarina si zaharul si, dupa ce se obtine o crema spumoasa,
    se adauga sucul strecurat de lamaie si coaja rasa.

  4. Intr-o tava incapatoare se pune o prima foaie, apoi crema de gris, alta foaie care se unge cu gem, alta foaie peste care se pune restul cremei si se acopera cu a patra. Se lasa de pe o zi pe alta, la rece, cu tocatoare deasupra. Se taie si se aduce la masa presarata cu zahar pudra.