Primii pași spre încheierea războiului. Rusia și Ucraina au redactat un tratat de pace

Se fac primi pași reali pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. Delegații din cele două țări s-au întâlnit până acum de mai multe ori, însă fără rezultate notabile. De data aceasta, potrivit Financial Times, apar primele semnale pozitive ce duc la gândul că războiul se apropie de final.

Tratat de pace în 15 puncte
Financial Times anunță că Rusia și Ucraina au redactat un tratat de pace ce include 15 puncte. Se pare că cele două state aflate în război sunt pe cale să ajungă la un compromis cu privire la statutul Ucrainei în relația cu NATO.

Între cele 15 puncte din tratat se menționează încetarea focului și retragerea trupelor rusești dacă Kievul își declară neutralitatea și acceptă o limită asupra forțelor sale armate.

Cu privire la aceste aspecte, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că este prea devreme să dezvăluie orice set de de potențiale acorduri între Moscova și Kiev în ceea ce privește soluționarea conflictului din Ucraina.

Pe de altă parte, consilierul președintelui Vladimir Zelenski a precizat că orice înțelegere cu Rusia vizează retragerea trupelor de pe teritoriul Ucrainei.

Singurul lucru pe care îl confirmăm în această etapă este încetarea focului, retragerea trupelor ruse și garanțiile de securitate din mai multe țări, a precizat Mihailo Podoliak.

Președintele Ucrainei: negocierile au devenit mai realiste
Volodimir Zelenski a anunțat zilele trecute că negocierile cu delegația Rusă au devenit mai realiste și că Moscova nu se mai rezumă doar la a da ultimatumuri. Președintele Ucrainei a dezvăluit că întâlnirile cu reprezentanții Rusiei continuă și că primește semnale că pozițiile din timpul negocierilor sunt mai realiste, dar că este nevoie de timp pentru ca deciziile să fie în interesul Ucrainei.

Condițiile Rusiei pentru încetarea războiului se referă la recunoașterea Crimeei ca teritoriu rus și independența regiunilor separatiste Donețk și Luhansk.

Poziţia noastră este bine cunoscută. Crimeea este o regiune rusă şi acest lucru trebuie recunoscut atât de facto, cât şi de jure, a declarat Dmitri Peskov.

Singurul lucru pe care îl confirmăm în această etapă este încetarea focului, retragerea trupelor ruse și garanțiile de securitate din mai multe țări, a precizat Mihailo Podoliak