În luna decembrie a anului trecut, Vulpița a apărut prima dată la televizor, alături de soțul ei, Viorel Stegaru. Cei doi au fost prezentați drept
asistați social, însă detaliul care a atras atenția tuturor este modul în care Vulpița și-a pus pe sticlă povestea de viață.
Vulpița din Vaslui nu s-a gândit nicio secundă că poate să devină vedetă, așa cum toată viața a visat. S-a văzut pe sticlă și ea este dovada vie a
faptului că, în viață, nimic nu este imposibil. Dar nu mulți sunt cei care își mai amintesc povestea de viață a Veronicăi Stegaru. Dar, stați liniștiți, că v-o spunem noi, de la A-Z!
Vulpița a apărut prima dată la Acces Direct în luna decembrie. Atunci, a venit și a povestit la Antena 1 că a fost violată de 3 bărbați. Ulterior, a început să se încurce în propriile sale minciuni,
așa că adevărul a ieșit rapid la suprafață și se pare că, de fapt, nu a fost vorba de niciun viol, atâta timp cât Vulpița și-a dat acordul pentru partidele amoroase. Mai mult, Vulpița a povestit la
Acces Direct că a mai avut astfel de „scăpări” în mariajul cu Viorel, însă întotdeauna s-a întors la bărbatul care a luat-o de soție. Timpul a trecut, iar viața ei s-a transformat, în numai câteva luni,
într-o adevărată telenovelă. După ce a mărturisit la Antena 1 că a visat mereu să fie vedetă, Vulpița și-a văzut marele vis împlinit.
Chiar dacă la Blăgești a lăsat o fetiță de numai 2 ani în grija soacrei, Vulpița duce acum o viață de lux în Capitală și a ajuns să câștige mii de euro
din aparițiile pe micul eran, dar și din vizualizările pe care le-a adunat la melodia pe care a lansat-o alături de Axinte.