ŞCOLI ÎNCHISE în România. Ministrul Sănătăţii a anunţat când se reiau cursurile

Ministrul Sănătăţii a anunţat că Guvernul ia în calcul reînceperea cursurilor ce la devreme la sfârșitul lunii mai sau la începutul lunii iunie, cel mai târziu.

Nelu Tătaru a spus că profesorii și elevii vor fi obligați să învețe în schimburi și să poarte elemente de protecție, iar sălile de curs să fie dezinfectate.

“Spre sfârșitul lunii mai, poate la începutul lui iunie, să ne gândim și la partea școlară, dar să ne gândim, totuși, cu niște precauții, și cu niște proceduri: în ce măsură vor veni, câte schimburi vor fi la școală, unde se vor intersecta copiii, există biocide, există niște măști.” a spus Nelu Tătaru la PRO TV.

Rămâne de văzut în ce măsură această teorie se poate aplica în toate școlile din țară, mai ales în mediul rural, unde profesorii fac naveta, iar mijloacele de transport au un orar care, probabil, nu va mai coincide cu cel al școlilor.

Reamintim că din cauza pandemiei de coronavirus școlile au fost închise în toată țara începând cu 11 martie, astfel că elevii studiează de acasă prin intermediul cursurilor online. Până acum, Ministerul Educaţiei a anunţat că nu se pune problema îngheţării anului şcolar.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se ia în calcul o relaxare a măsurilor impuse de stare de urgenţă după data de 15 mai. În aceste condiţii s-ar putea ca elevii să revină gradual la şcoală, în primă fază cei din anii terminali care urmează ca în iulie să susţina Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul.