Se vor da amenzi pentru lipsa DECLARAŢIEI PE PROPRIA RĂSPUNDERE din 15 mai?

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că pentru deplasarea în interiorul localităţilor nu este necesară o declaraţie, dar va fi necesară pentru deplasarea în provincie, astfel de deplasări

putând fi făcute pentru anumite motive. Iohannis a anunţat şi că, într-o primă fază, serviciile religioase cu credincioşi vor fi reluate doar în aer liber, cu purtarea măştii şi cu păstrarea distanţei. Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a vorbit despre modul în care vor se vor putea deplasa românii

în afara localităţii de domiciliu după data de 15 mai. „Au fost mai multe discuţii. Era clar, în interiorul localităţii dispărea acea declaraţie. Ieşirile erau individuale, putând comasa până la trei persoane. Se păstrează distanţarea socială, masca se poartă în spaţiile închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă. Pe stradă nu. (…) Ieşirile din localitate: au existat

discuţii să se facă pe o responsabilizare a celui care pleacă, o declaraţie verbală. S-a luat totuşi decizia până la urmă să se facă pe declaraţie pe proprie răspundere, aceasta responsabilizând, declaraţie scrisă, considerând că atunci când scrii te gândeşti de şapte ori înainte dacă scrii,

când ţi-o va cere cineva. Nu neapărat să-l ameninţăm cu o amendă sau cu altceva, dar responsabilizarea, după două luni în care am stat şi am avut răbdare, să însemne doar o hârtie în care ne responsabilizăm că mergem undeva”, a explicat Nelu Tătaru, invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea, la Antena 3.

Citeste continuarea