Soluția Margheritei de la Clejani pentru a scăpa de pușcărie este de-a dreptul scandaloasă! Tatăl ei,
Ioniță de la Clejani, vrea să facă un gest incredibil, pentru ca fiica lui să nu ajungă în spatele gratiilor.
Margherita de la Clejani s-a ales cu trei dosare penale
Ioniță și Viorica de la Clejani sunt disperați, după trei ani în care copiii lor și-au creat o imagine nu tocmai bună.
Mai întâi, despre fiul lor, Fulgy, s-a aflat că este consumator de droguri, după cum a stabilit o instanță de judecată.
Apoi, Margherita de la Clejani, în vârstă de 28 de ani a atras atenția asupra ei, căpătând nu unul, nu două, ci trei dosare penale.
Soluția Margheritei de la Clejani pentru a scăpa de pușcărie este de-a dreptul scandaloasă. Ce vrea să facă tatăl fetei
Cel mai recent dosar penal i-a fost deschis Margheritei de la Clejani zilele trecute, în urma unui scandal ce s-a petrecut în București.
Tânăra s-a certat cu două angajate ale unei agenții imobiliare.
Pe una ar fi zgâriat-o, iar pe cealaltă ar fi amenințat-o. Cele două femei au spus că artista părea „băută sau drogată”.
De asemenea, Margherita de la Clejani are un dosar penal în urma unui accident de mașină pe care l-a făcut recent.
Tânăra s-a urcat la volan în timp ce se afla sub influența unor substanțe interzise, printre care și cocaină.
Totodată, fiica lăutarilor Ioniță și Viorica de la Clejani a căpătat un dosar penal pentru chinuirea animalelor,
după ce s-a plimbat prin București cu o maimuță pe care o ținea în poziții deloc confortabile.
Ce vrea să facă tatăl Margheritei de la Clejani, ca să o scape de închisoare
Ioniță de la Clejani s-a întâlnit,
joi, cu avocatul familiei, care i-a explicat ce consecințe grave a putea avea comportamentul fiicei sale.
Disperat să o scape de închisoare pe Margherita, el și soția lui s-au gândit la o soluție incredibilă.
„Au fost și ei învățați de cineva cum să facă. O să o ducă la un control psihiatric, ca să o scoată cu probleme.
Deși presupunem toți că ea chiar are, din moment se apucă să zgârie femei și face scandal peste tot.
Este tare greu pentru Viorica și Ioniță, dar ce pot face? Bun, rău, este copilul lor, nu îl vor lăsa să se ducă la pușcărie”, au declarat surse apropiate Clejanilor, pentru playtech.ro.
Se pare că Ioniță și Viorica de la Clejani sunt hotărâți să își scape fiica din bucluc, în ciuda comportamentului ei.