Toată lumea folosește la căsătorii expresia ”Casă de piatră”, însă ea nu este corectă. Preoții explică de ce nu este bine să facem o astfel de urare. ”Cred că folosirea acestei
urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează „casă de piatră” nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului
lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră. Însă urarea este greşită pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului, mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII, unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din
piatră, ci pe piatră, ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular. Seriozitatea acestei edificări a vieţii personale se bazează pe virtuţile credinţei, răbdării, dragostei, cumpătării,
generozităţii ş.a.m.d. Aceste virtuţi constituie stânca, temelia de bază pe care se zideşte viaţa personală sau familială. Remarca Domnului Hristos este mai corectă în a o întrebuinţa când îi felicităm pe miri cu „casă pe piatră”, iar nu „casă de piatră”. Casa pe piatră, fie la
propriu, fie la figurat, conţine conotaţiile ideii de siguranţă, confort, de lumină, căldură, de tot ceea ce este pozitiv. Casa de piatră include, volens nolens, şi nişte lucruri neclare. De aceea personal optez să ne orientăm şi să-i învăţăm şi pe credincioşi, chiar cu prilejul
oficierilor cununiilor, ca un fel de corectiv anticipat, ca perechea ce se cunună să fie felicitată şi să li se facă urări de casă nu din piatră, ci „casă pe piatră”. Ingredientele acestei locuinţe pe piatră sunt cele mai rezistente „materiale spirituale” de durabilitate, de adevăr, de frumos.”, a explicat un preot.
