Bucurie mare în Dofteana, județul Bacău, o comună între Târgu Ocna și Dărmănești, la 35 de kilometri de Onești, după ce Mihaela Cambei, 21 de ani, a cucerit argintul olimpic la haltere (categoria 49 de kilograme), după un concurs epic. „Am pus telefonul la încărcat a treia oară de dimineață încoace, mă sună toată lumea”, recunoaște Florin (44 de ani), tatăl sportivei, care a făcut, pentru Libertatea, portretul nefardat al fiicei sale.
Soții Combei au trei copii: „Fata cea mare, de 24 de ani, e măritată, la casa ei. Apoi vine Mihaela și mai e Lucian, cel mic, 16 ani. Face tot haltere, vine tare din urmă. E tot la CSM Onești și la lotul de tineret de la Bistrița. Iar de la fata cea mare am un nepoțel, care e tot la haltere!”
„Nu e nicio rușine să fii tractorist”
„Am văzut finala acasă, cu soția și prietenii. A fost o nebunie”, spune Florin Cambei, fost agent de pază, care se recomandă, sincer, drept „tractorist”. „Nu e nicio rușine să faci muncile câmpului. Am un tractor și lucrez terenurile oamenilor. Cosesc, arat, semănat, tot ce este nevoie”, explică bărbatul.
Sincer, cumva, mă agățam de bronz… Mihaela, la fel, se aștepta la bronz… A fost să fie argint. La cât de ambițioasă este, va cuceri și aurul!
Florin Combei, tatăl Mihaelei:
Mihaela n-a avut timp de muncile câmpului. A fost selectată când avea 10 ani, iar de atunci antrenorii ei au fost Gheorghe și Cristina Maftei, tată și fiică. Cristina a fost la Paris în calitate de arbitră internațională.
Părinții au crezut că au luat-o la gimnastică
„De ce haltere? E o poveste mai lungă. A fost o selecție la școală… Noi am crezut, inițial, că merge la gimnastică. Mai târziu am aflat despre ce e vorba. Au zis că are picioarele și brațele puternice… Sincer, aveam și eu o nebuneală. Amenajasem o mică sală în casă, făceam flotări, genuflexiuni, cu fetițele lângă mine… Poate așa i-am dat microbul”, explică Florin Cambei.
Când a înțeles, Maria, 40 de ani, mama Mihaelei, a protestat: „Ăsta nu e sport pentru fete”. Însă nu s-a putut opune. Adolescenta era decisă, hotărâtă, așa cum a fost și la Paris.
Părintele revine la seara zilei de 7 august, când fiica sa a cucerit medalia olimpică de argint, și evocă un episod neștiut.
Accidentată la cot înainte de JO
„Era accidentată dinainte de concurs. Cu o săptămână înainte să plece la Paris, la un antrenament, a scăpat mâna la o ridicare și a avut mari probleme la cot. A făcut injecții, masaje, ce presupune recuperarea. Mi-a zis însă că poate, deși are dureri! Când am văzut-o, la penultima încercare de la concursul olimpic, m-am speriat. Dar s-a terminat cu bine”, povestește Florin Cambei.
Nu e prima oară când strânge din dinți: „Și în Argentina a concurat accidentată. Atunci a fost mai grav, la umăr. A strâns din dinți”.
Mihaela, cetățean de onoare al comunei Dofteana din 2023, este legitimată de 11 ani la CSM Onești, „unde sunt condiții bune”.
„Când vine acasă, îmi zice că pute”
„Când vine acasă, ea, care n-a fost obișnuită cu munca pământului, îmi zice că pute”, se amuză Florin Cambei. În schimb, fata cochetă ridică tone de greutăți pe săptămână. Se compensează, o iartă!
Chiar dacă „pute”, Mihaela i-a spus tatălui ei că abia așteaptă să se întoarcă acasă, „ne-a promis că stă cu noi o săptămână. Îi e dor de grădina noastră, de animale, de mirosul ierbii, de lătratul câinilor. Și nouă ne e dor de ea”.
Mihaela e obișnuită cu viața de cantonament, departe de cei dragi: „A stat numai în căminul clubului CSM Onești. Venea doar vinerea acasă, cu trenul. Noroc că stăm chiar vizavi de gara din Dofteana”.
„A fost victima bullyingului, cum se zice acum”
Mihaela, care a absolvit Liceul Sportiv din Onești, a depășit momente dificile în carieră. Cel mai greu: „Bullyingul, cum se zice acum”.
„A avut probleme la Onești, toți îi ziceau că e țărancă din Dofteana. Plângea când venea acasă! A vrut să renunțe, i-am spus că trebuie să treacă singură peste asta. Viața e grea… A înțeles, sărăcuța! Cei de la CSM Onești și noi am convins-o că trebuie să continue”, spune Florin Cambei.
„După ce a obținut rezultate, a lăsat școala pe planul doi. Dar se va înscrie la Facultatea de educație fizică. Mai are mulți ani de carieră în față, dar cred că, la final, va rămâne tot în sport”, insistă părintele.
Dacă nu era sportivă, „era stilistă”. Nu mai are iubit
Îi place să fie cochetă, pe podiumul de concurs, dar și în afara lui. „Miss Haltere, așa îmi zic toți că e acum. Îi place să machieze și să fie machiată, să arate bine oriunde merge”, afirmă tatăl.
Mihaela este singură, „după ce a vorbit 6 ani cu Paul, un băiat care a fost tot sportiv, dar s-a lăsat”.
Din banii pe care îi câștigase până la Olimpiadă, „și-a cumpărat un apartament în Onești și ar dori să-și deschidă un salon de fitness la Dofteana”.
Pentru rezultatul ei de la Paris, Mihaela Cambei va primi 100.000 de euro.
„Să știți că mi-e frică cu dopajul. Invidia e mare”
Florin Cambei e la curent cu problemele cu dopajul pe care halterele românești le-au avut de-a lungul timpului.
„În ea și în antrenorii de la Onești, cu care lucrează de 11 ani, am cea mai mare încredere. De altceva mi-e frică. Invidia e mare. I-am zis să fie atentă, să nu-i pună cineva ceva dubios în farfurie. Să fie cu ochii-n patru”.