ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a murit la 90 de ani, în noaptea de marți spre miercuri la spitalul Matei Balș din Capitală, în urma unui al doilea atac de cord. În data de 20
aprilie, fusese internat la Institutul Matei Balș, în urma infectării cu noul coronavirus. Deși la momentul internării, sursele precizau că starea lui e stabilă, acesta a pierdut lupta cu viața. Organismul său nu a răspuns niciunui tratament care i-a fost administrat. Nici măcar un tratament
revoluționar de filtrare a sângelui nu a reușit să îl repună pe picioare. ÎPS Pimen a fost Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. A jucat un rol important și a întreprins acțiuni importante pentru Biserica Ortodoxă Română. Era cel mai în vârstă membru al Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române. Acesta a vorbit deschis, în urmă cu ceva timp, despre modul în care și-ar dori să arate. Inmormântarea lui. Acesta a ales să fie înmormântat în Bucovina, la Mănăstirea Putna, unde a trăit cea mai frumoasă perioadă a vieții lui. Părintele a mărturisit că deja își alesese cosciugul, pe care îl și probase și la pregătit cum se cuvine. Își cumpărase toate cele
necesare. „Sicriul mi l-am pregătit. Este din lariţă. L-am pregătit frumos, m-am aşezat în el, am văzut că încap. Ştergarele le-am pregătit, lumânările le-am pregătit, mai trebuie să fiu pus în sicriu şi băgat în mormânt.”, a declarat părintele.