Vladimir Putin ar fi trecut la „planul B”, după ce trupele ruse nu au reușit să obțină o victoria rapidă în Ucraina. Oficiali americani au declarat pentru Wall Street Journal că există semne care indică o schimbare de strategie a Kremlinului.
Evaluările SUA și ale aliaților în primele zile ale invaziei indicau că Rusia vrea să cucerească Kievul în câteva zile și să îl înlocuiască pe Volodimir Zelenski și
guvernul său cu un regim pro-rus. Însă lucrurile nu au evoluat conform planul președintelui rus, astfel că acum Putin a schimbat tactica cu privire la războiul din Ucraina.
Potrivit unei noi evaluări a oficialilor din cadrul administrației Biden, Moscova nu mai are ca obiectiv să cucerească Kievul și vrea să oblige Ucraina să-și
predea teritoriile de sud și de est, spun oficialii americani. Mai exact, Rusia vrea acum să creeze o „punte terestră” între vestul țării și peninsula Crimeea, precum și să-și extindă controlul asupra regiunii Donbass.
De asemenea, armata rusă va continua să bombardeze orașele ucrainene, în speranța că acest lucru îl va forța pe Volodimir Zelenski să accepte cererile Rusiei.
Dacă cererile lui Putin privind teritoriile din est și neutralitatea Ucrainei sunt respinse de Kiev, oficialii de la Washington se așteaptă președintele rus să încerce să păstreze contrulul asupra tuturor teritoriilor ocupate și să continue războiul.
„În baza evaluărilor noastre, se pare că el revine la tacticile de asediu”, a spus un alt oficial american.
Wall Street Journal precizează că interpretarea strategiei lui Putin nu este rezultatul unei evaluări oficiale serviciilor de informații, ci este punctul de vedere al unor oficiali americani care au acces la informații clasificate.
Pentru cetățenii ucraineni, schimbarea de strategie înseamnă săptămâni, sau poate chiar luni, de atacuri ale unei armate ruse slăbite, care se rezumă în mare parte la rachete lansate de la distanță.
Evaluarea acestui „plan B” al lui Putin, așa cum l-a numit un oficial de la Washington, vine cu o serie de avertismente. Liderul de la Kremlin și-ar putea extinde obiectivele militare dacă armata sa va avea mai mult succes, iar situația
capitalei rămâne incertă și, având în vedere rezistența puternică a Ucrainei, nu este clar dacă armata rusă va putea aduna suficiente trupe pentru a înconjura și cuceri Kievul.