Florin Cîțu anunță ce se întâmplă cu alocațiile și pensiile. Scenariile nu sunt deloc bune

Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a anunțat ce se întâmplă cu alocațiile și pensiile, în condițiile în care există deja două legi care presupun majorarea acestora.

Florin Cîțu anunță ce se întâmplă cu alocațiile și pensiile
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a vorbit la Digi24 despre ce se întâmplă cu alocațiile și pensiile, însă scenariile nu sunt deloc cele așteptate de români.

Cîțu a vorbit și despre mandatul greu pe care l-a avut în ultimele luni, marcate de epidemia de coronavirus și a explicat care au fost cele mai mari avantaje ale măsurilor economice luate de guvern.

„A fost și este un mandat dificil, trecem printr-o criză fără precedent. Măsurile pe care le-am luat au ajutat, totalitatea măsurilor fiscale înseamnă 15 miliarde de lei rămași la companii.

În plus, am reușit să returnăm TVA 10 miliarde de lei și am ajuns cu plata concediilor medicale, am reușit să plătim 3 miliarde și am ajuns la un maxim lunar de decontare de 700 milioane de lei”, a explicat Florin Cîțu.

Legi există, bani nu
Ministrul Finanțelor a mai spus că „provocarea a fost să faci rost de bani și să nu omorâm economia”.

Cât despre dublarea alocațiilor, Ministrul Finanțelor recunoaște că nu sunt bani la buget prevăzuți pentru o astfel de decizie, spunând că mizează pe declararea legii ca fiind neconstituțională.