Mama Luizei Melencu, mesaj dureros după întâlnirea cu Dincă

Monica Melencu, mama Luizei Melencu, a stat față în față cu Gheorghe Dincă, presupusul criminal al fiicei sale și după întâlnire a avut un mesaj dureros pentru Luiza. Gheroghe Dincă susține în

continuare că el nu le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu. Mama Luizei Melencu, mesaj dureros după întâlnirea cu Dincă. Mama Luizei se află în stare de șoc după ce a fost față în

față cu Dincă, bărbatul care a îngrozit o întreagă Românie cu crimele sale barbare. În acest moment atât Dincă, cât și complicele lui Risipițeanu, susțin că nu le-au ucis pe celelalte două fete, ci au fost forțați să declare asta, de către polițiști. Monica Melencu susține că Gheorghe Dincă și-ar

fi pierdut firea la finalul audierilor pentru că nu a fost lăsat să își susțină nevinovăția. Femeia consideră că la mijloc sunt interese foarte mari și fetele sunt încă în viață. Ea a postat pe rețelele de socializar eun mesaj dramatic dedicat fiicei sale, pe care încă speră să o vadă într-o zi. Mama

Luizei este ferm convisă că fiica ei trăiește și spune că va lupta cu ardoare să afle adevărul, considerând că instituțiile statului sunt complice în acest caz care a zguduit toată țara în vara anului 2019.

Citeste continuarea