NELU TĂTARU AVETIZEAZĂ: ”SCENARIUL DIN ITALIA S-AR PUTEA REPETA ȘI LA NOI”

Ministrul Sănătății a avertizat că ne putem confrunta, în următoarea perioadă, cu scenariul din Italia. Nelu Tătaru avetizează populația să respecte măsurile impuse de autorități.

Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta –

nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…).

Eu aş vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe Terapie Intensivă.

Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a secţiilor ATI,

iar scenariile pe care le vedeam în martie-aprilie în Spania şi Italia se pot repeta şi la noi
Coronavirus România

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.750 de pacienți au fost declarați

vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare,

au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În unitățile sanitare de profil,

numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Până astăzi, 2432 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 02.08.2020 (10:00) – 03.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 de decese (9 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus,

internați în spitalele din Arad, Aregș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Dolj, Gorj, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vaslui și Ilfov.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă

50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate cele 19 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.